Au trecut luni bune, dar ca si inainte nu stiu cu ce sa incep si unde sa termin. Un amalgam in care sexul deja nu mai are importanta, trairile primeaza...din pacate. Timpul nepasator a trecut peste mine, m-a marcat, m-a lasat mai goala sufleteste decat eram inainte. Nu credeam ca e posibil asa ceva. Oamenii nu sunt intodeauna chiar oameni, sunt animale insetate dupa suferinta pura si fara sens. Si iata cum scutul meu cladit, s-a subtiat si nu a mai ramas nimic de facut. Decat sa incasez fiecare traire. La maxim incasata. A fost nevoie sa invat din minciunile altora, minciuni care dinou m-au trimis in cercul sexului fara sens. O eu uitata de univers prin paturi inconfortabile, unde adormeam plangand. Patul meu am ales sa il las gol, nepatat, neatins. Atins doar de mine si durerea mea surda.
Am reusit totusi sa ajung la mine. La eu cea adevarata pe care nici eu nu o cunosteam sau am refuzat sa o cunosc. Nostalgia ma incearca de zor si ma face sa retraiesc momente legate de oameni mai mult sau mai putin importanti. Cei mai putin importanti au reusit cumva sa aiba un impact puternic asupra psihicului meu deja instabil. Trairi multe, urate si frumoase, triste si vesele, dragoste si ura, minciuna si adevar. Amintiri atat de intense carora nu le pot spune la revedere fara a le mai filtra inca o data si inca o data si inca o data. La nesfarsit. Cand se spune STOP? Cand spun eu stop?
Nimic sexual dar acel om a ramas in mine ca o cicatrice. Poate pentru ca nu mi-a dat ce am vrut, si a mintit si nimic dintre noi nu a avut o finalitate, o relevanta. Sufletul imi spune ca ceva se intampla cu mine si oamenii de care am fost atat de legata in trecut si atat de despartita in prezent.
Nu sunt de gheata pana la urma, asa cum imi placea sa cred, m-am dezamagit pe mine cand inevitabil am constatat ca am trait in minciuna. Chiar si aici pe blog. Ce e mai grav decat sa te minti pe tine? Nu am trait langa oamenii potriviti care sa ma raneasca, sa ma minta, sa ma dezamageasca, sa ma invinovateasca, sa ma rupa in doua precum o coala alba de hartie. In toata aceasta vreme eu am detinut controlul fata de oamenii de care ma legam. Fie pentru o noapte sau doua, fie pentru saptamani, fie pentru ani. Am crezut eu ca stiu ce e mai bine si pentu mine si pentru ei, fara sa gandesc vreodata ca "palatul" meu e efemer si se va spulbera intr-o zi de august in doua milisecunde. Si de aici incepe turmentul. Totusi imi asum toate trairile create si primite, toate sentimentele la care nu stiu cum sa renunt desi dor din zi in noapte. Timpul nu vindeca nimic. Timpul te schimba, timpul ia din tine fara sa intrebe, fara ca tu sa stii.
