Amalgam de sentimente

  Au trecut luni bune, dar ca si inainte nu stiu cu ce sa incep si unde sa termin. Un amalgam in care sexul deja nu mai are importanta, trairile primeaza...din pacate. Timpul nepasator a trecut peste mine, m-a marcat, m-a lasat mai goala sufleteste decat eram inainte. Nu credeam ca e posibil asa ceva. Oamenii nu sunt intodeauna chiar oameni, sunt animale insetate dupa suferinta pura si fara sens. Si iata cum scutul meu cladit, s-a subtiat si nu a mai ramas nimic de facut. Decat sa incasez fiecare traire. La maxim incasata. A fost nevoie sa invat din minciunile altora, minciuni care dinou m-au trimis in cercul sexului fara sens. O eu uitata de univers prin paturi inconfortabile, unde adormeam plangand. Patul meu am ales sa il las gol, nepatat, neatins. Atins doar de mine si durerea mea surda.
  Am reusit totusi sa ajung la mine. La eu cea adevarata pe care nici eu nu o cunosteam sau am refuzat sa o cunosc. Nostalgia ma incearca de zor si ma face sa retraiesc momente legate de oameni mai mult sau mai putin importanti. Cei mai putin importanti au reusit cumva sa aiba un impact puternic asupra psihicului meu deja instabil. Trairi multe, urate si frumoase, triste si vesele, dragoste si ura, minciuna si adevar. Amintiri atat de intense carora nu le pot spune la revedere fara a le mai filtra inca o data si inca o data si inca o data. La nesfarsit. Cand se spune STOP? Cand spun eu stop?
  Nimic sexual dar acel om a ramas in mine ca o cicatrice. Poate pentru ca nu mi-a dat ce am vrut, si a mintit si nimic dintre noi nu a avut o finalitate, o relevanta. Sufletul imi spune ca ceva se intampla cu mine si oamenii de care am fost atat de legata in trecut si atat de despartita in prezent.
  Nu sunt de gheata pana la urma, asa cum imi placea sa cred, m-am dezamagit pe mine cand inevitabil am constatat ca am trait in minciuna. Chiar si aici pe blog. Ce e mai grav decat sa te minti pe tine? Nu am trait langa oamenii potriviti care sa ma raneasca, sa ma minta, sa ma dezamageasca, sa ma invinovateasca, sa ma rupa in doua precum o coala alba de hartie. In toata aceasta vreme eu am detinut controlul fata de oamenii de care ma legam. Fie pentru o noapte sau doua, fie pentru saptamani, fie pentru ani. Am crezut eu ca stiu ce e mai bine si pentu mine si pentru ei, fara sa gandesc vreodata ca "palatul" meu e efemer si se va spulbera intr-o zi de august in doua milisecunde. Si de aici incepe turmentul. Totusi imi asum toate trairile create si primite, toate sentimentele la care nu stiu cum sa renunt desi dor din zi in noapte. Timpul nu vindeca nimic. Timpul te schimba, timpul ia din tine fara sa intrebe, fara ca tu sa stii.

1 an si 10 luni, 2 saptamani si o zi

   Intreaba-ma cu ce sa incep si o sa iti spun ca habar nu am. Mi-e lene de diacritice, desi ar fi normal sa nu imi fie. Ce s-a schimbat? Nimic, exceptand totul. Ce ziceam in ultima postare? Ca ori se schimba blogul de la forma lui initiala, ori nu mai scriu. N-am mai scris, dar blogul tot se schimba sau iar nu mai scriu, sau nu stiu, voi sa spuneti.
    Cine sunt? Cine am devenit? De ce s-a schimbat nimic si totul? Sunt cam aceasi, la fel de femeie, la fel eu, la fel de Victoria sau numiti-ma cum vreti voi. In octombrie 2012 ziceam ceva de o schimbare drastica si cand spuneam asta ma refeream la o cu totul alta viata, la un cu totul alt continent. Am calatorit, am invatat, am observat, am judecat, am mintit, am inselat, am fugit, am iubit...sau nu, am invatat sa iubesc, m-am intors, am ramas, am plecat, iar m-am intors, am suferit, am platit, am ranit, am fost ranita...e ok, chiar e ok. Nu am cuvinte decat de multumire. Ca sa zic asa, am intrat in viata ca, cutitul in branza.
     Ora actuala? Right back were I used to be. Mai inteleapta totusi, mai acida, mai putin sex si parteneri si mai putini. I just got sick of all, you know what I mean? Dar un el tot exista, nu va faceti idei. Un el cu totul altfel. Si asta cred datorita diferentei de varsta. El mai mare, eu mai mica sau eu mai mare el mai mic, va las pe voi sa decideti. Ma vreti, sau nu ma vreti, o sa tin cont ca altfel n-as mai exista. De-a lungul timpului absent, am scris totusi pe hartie, povesti ce imi apartin. Povesti care au fost descoperite si citite cand ele erau doar pentu voi. Acum sunt inutile, nu mai pot fi postate. Da, da, chiar asa. Nu v-am uitat, deloc.