Refuz

  Mi se rupe inima cand cu ochii goi ma priveste iar eu...eu nu simt nimic. E un barbat timid, saten si cu niste ochi foarte speciali. Forma ochilor lui m-a uimit intodeauna. Mi-a fost alaturi poate in cele mai grele momente, chiar si atunci cand nu l-am vrut si il ignoram, el era acolo. Am plans pentru el, am plans pentru nepasarea mea, am plans ca nu il pot iubi ca pe un barbat. Ma iubeste, enorm. Iar eu ce fac? Ii arat pe strada barbati care ma atrag....iar el tace. Il simt cum inghite in sec cand il sun si ii plang in telefon. Cine sunt eu sa fac un om sa sufere? Cine sunt eu sa plang pentru altii, in fata unui barbat care ma iubeste?
  Nu am mai primit un semn de viata de la el de mult timp...si asta merit. Merit sa ma ignore pentru ca sunt rea si ignoranta. Regret si acum momentul in care i-am spus. "Nu se poate, eu nu sunt pentru tine, sunt o femeie imposibila!". Iar el? El ce zicea? "Nu e adevarat, eu te iubesc asa cum esti si sa nu te schimbi niciodata."

  Refuz sa mai fiu ignoranta, refuz sa il simt cu cata dragoste ma strange in brate si imi saruta umarul cand ne spunem "la revedere", refuz sa mai imi fie frica sa-ti raspund la telefon si sa te aud cum imi spui: "Buna seara, sunt baiatu' cu pizza, puteti sa deschideti usa?", refuz sa cred ca inca mai esti indragostit de o femeie reala dar pentru tine o fantasma, refuz sa cred ca ai putea iubi o femeie cu o carcasa frumoasa dar un interior mucegait, plin de regrete, plin de ignoranta, plin de negatie si egoism, o femeie vicioasa care langa pat tine ascunsa o sticla de tequila pe jumatate goala. 
  Vreau sa pleci si sa ma uiti, pleaca! Nu mai incerca sa ma ajuti cand stii prea bine cine sunt. Are cine sa imi poarte de grija daca eu nu sunt in stare. Barbatii care ma fut, imi infig mana in par si spun soptind "Iti place sa imi bag pula in tine?", imi poarta de grija mai bine ca tine de o mie de ori. Ei nu ma iubesc, dar semnatura mea ramane in ei ca un tatuaj invizibil si totusi atat de proeminent.